My secret

Motto:

I have no life. I am just a shadow of a man who used to live with a smile on his face... Now, everything is gone. All I have is a picture with you, reminding me of the happy days of my life... Secret codes or endless little stories, it just keeps me out of reach... I wish I were near you, I wish I should never have taken this photo... just live along, with you...right beside me...

Oricat ne-am stoarce mintile si cat de mult am codifica mesajele noastre, esenta lor iese undeva la suprafata, in ciuda eforturilor noastre de a le invalui in mister. Cu mai mult sau mai putin curaj, ne exprimam morbid sau agresiv, asta conducand la reactii de multe ori adverse celor pe care ni le dorim. Asa si eu, in agitatele mele ganduri ce razbat dincolo de pixelii unui monitor, ma intristez cand vad cum pe cat de pline de iubire, simplitate si finete sunt mesajele mele, cu atat parca simt o mai mare indepartare, si o mai rece reactie dincolo de cuvinte... ai fugit si a doua oara, si din a treia fereastra, singura unde te mai puteam zari ca respiri, ca existi, ca ma privesti... m-ai lasat acum din nou singur cu gandurile mele idioate, care se amesteca intre ele de parca nu isi mai gasesc locul... nu-i nimic, Dumnezeu va avea grija si de sufletul meu...

Sunt departe de tine si de ceea ce imi doresc sa fiu, viata mea este o aiureala totala, un nimic, iar toti prietenii mei, aceia putini cati sunt, au si ei, probabil problemele lor... plutesc undeva in deriva, asteptand ca un bezmetic sa mai scrii ceva, de parca toate semnele mele vitale depind acum de un gand de la tine, o propozitie, un cuvant... esti singura care are puterea sa ma readuca acolo unde candva eram... am fost un fraier, sunt un fraier si nu stiu cat va mai dura starea asta deplorabila. Pentru prima data poate renunt la micile puneri in scena ale ideilor mele in schimbul unei stari reale de spirit care ma domina de ceva vreme...

Nu mi-am propus sa depasesc nici un fel de limita care nu se impune nici macar atinsa, as fi vrut sa te vad insa nu am avut nici macar puterea sa vin pana la tine in oras... nu stiu cand voi rupe pactul cu indolenta si ritmul insipit de viata pe care l-am semnat aproape constient, dar cert este ca ma apropii de propriile-mi limite, simt asta si buba e pe cale sa explodeze... nu vreau sa fie nimeni in preajma mea cand se va produce acest de-click, pentru ca sunt singurul responsabil pentru ceea ce mi se intampla... am ales un drum cu multe bariere si multe piedici, ca un tanar naiv si entuziast, increzator ca poate schimba ceva intr-o lume plina de ignoranta si de egoism exacerbat. Mi-am luat tzeapa, mai pe romaneste, acum suport consecintele. Nu intereseaza pe nimeni lucrul asta si asta poate ca ma doare cel mai mult...

Ma zbat intre un cer si un pamant insorit undeva departe de tine, incercand sa imi tin moralul sus prin armonia care acum imi acompaniaza ritmul de secretara al cuvintelor pe care le tastez. E o descarcare daca vrei a unei energii acumulate intr-un suflet de om singur si care acum striga dupa ajutor... nici macar numai striga. Imi este rusine de impasul in care ma aflu, imi este greu sa ma ridic din nou de unul singur, stiind ca nu am inca motivul pentru care sa o fac aici langa mine. Penibil si resemnat in spatele unei perdele dupa care imi ascund privirea de ochii trecatorilor, oricum nepasatori sau cel mult plini de o falsa compasiune.

Secretul meu nu mai exista. Stii bine cine sunt, stii bine ceea ce simt si nu mai este nevoie de alte explicatii... mi-as dori sa nu fii scris nicicand acest post, insa viata asa e ea facuta. Iar acum, nu pot sa spun decat atat: sunt undeva jos si am nevoie de tine... daca iti pasa orisicat de putin de mine, nu ma lasa aici singur... prizonier al unor visele care nu mai imi dau pace ! Ai grija... de mine, ingerasul meu mic...
~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~