Lost Wing

Motto :

...vroiam sa zbor si sa invat sa zbor, vroiam si am putut... de azi inainte o sa zbor, insa mereu se va ajunge la o pana si o aripa rupta.

De crezi ca totul este perfect nu este asa ... trebuie sa crezi ca sa fie...

Vroiam sa cred si acum cred... crede si tu... spera cu mine... cazi in tacere... ajungi departe si culege din fapte, zboruri si clipe de neuitat, priviri si iubiri tematoare, o noua sansa, o noua viata…

http://bautoridevin.blogspot.com/

Cuvintele picura-n noi iluzia unei atingeri fine a unor aripi de inger a caror identitate aproape ca se confunda. Alunecand cu intarziere intr-o acustica acordata neglijent, sunetele usor false invaluie literele repetate obsesiv intr-un miraj al unei plutiri undeva deasupra sensului lor comun.

Oricat ai incerca sa iesi din starea care te patrunde, ceva te retine intr-un mod straniu cu ochii atintiti asupra corzilor usor dezacordate ce descriu tonalitati majore, apoi…minore… Esti uimita de usurinta cu care poti fi purtata uneori de frecventele line al unei game descrise de un cantec mai mult decat banal. Simti ca ceva se pierde hipnotic in privirea ta indragostita, esti in pragul unei desprinderi spre ireal, insa nu reusesti sa distingi clar ce anume ai pierdut…

Desi senzatia stranie de nesiguranta iti este inconfortabila, starea asta de suspendare in ireal chiar incepe sa iti placa. Culmea, desi nu suporti gandul asta, el se intareste in subconstientul tau, iar senzatia de placere se amplifica impotriva vointei tale constiente… Uneori, cu totii ne certam cu partea noastra constienta ce se impotriveste stupid placerii de a ramane suspendati macar si cateva clipe intr-un miraj, intr-o iluzie, intr-o dorinta de visare… Ne rupem adesea aripile-n zbor, ramanem cu sechele sau doar cu o singura aripa pe care apoi nu o iertam deloc… zburam mai departe accidentati cu aripa ramasa, a carei zbatere ne poarta in sens giratoriu, ajungand mereu in acelasi punct de pornire. Asa ajungem sa incercam din nou, ca si in cantec…

Ar fi mult mai usor in doi, vegheati doar de cer si fara nici un pamant dedesubt.

Cum ar fi sa nu mai avem pe ce ateriza ?!... nu s-ar mai rupe nimic, niciodata. Ar fi cel mult o cadere lina in cer si nu din cer, fara sa ne mai lovim de nimic… darul asta il au insa, doar ingerii.

Ma simt ca un inger intors pe pamant in cautarea unei aripi pierdute dintr-un alt timp, nedelimitat in secunde si altfel definit. Un timp in care radeam, un timp in care traiam, un timp in care alergam si ma plimbam de manutza…cu tine.

Cu aripa care mi-a mai ramas, ma invart intr-un cerc al regasirii de sine, cu credinta ca voi simti din nou atingerea fina a unui alb divin, si nu doar iluzia unei plutiri ireale printre litere si sunete reci de ghitara. Rana imi e cicatrizata de mult, iar micile impulsuri reminiscente ale unei dureri inecate in tacere sunt alinate de fiinte calde si sensibile ale caror nume ar putea usor rima cu… Sandra, sau… Kriss-tina… identitati menite sa imi reaprinda scanteia increderii in sine, trimise de undeva de sus, dintr-un coltisor de Rai. Simt cum sufletu-mi incepe sa capete din nou culoare si sa isi incalzeasca aripa inghetata de atatea “geruri”, cum frumos spunea Ade… poate ca natura in perfectiunea ei, va aduce dupa dezghetzuri acel ghiocel care va revesti o alta primavara in viata mea, cu una mai aproape de tine si de clipa in care manutza mea ramasa acum singura o va prinde sfios, din nou, pe a ta…

Fa-te, Pamantule, Cer
si lasa-ma sa cad din zbor
din cercul stramt si-ametitor
in care tot vibrez si sper
ca intr-o zi voi regasi
pana si aripa-mi pierduta…

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~