28 dec 2008, 18:05h
--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---
The little boy that Santa Claus forgot...
Motto :
„Sa iubim nitel pe cel care ne-a facut un mic necaz. Si care-i necazul ? Mi-a luat un ac, asta s-a intamplat, mi-a taiat un nasture. Asa, in sfarsit… a vorbit de rau impotriva mea. A zis un cuvant in vant… Credeti ca nu stie Dumnezeu cand ti-a zis o vorba acela ? Dumnezeu a ingaduit sa se spuna ca sa ti se dea tie o cununa, iar tu o pierzi sau o castigi !!!”
--- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- --- ---
The little boy that Santa Claus forgot...
Motto :
„Sa iubim nitel pe cel care ne-a facut un mic necaz. Si care-i necazul ? Mi-a luat un ac, asta s-a intamplat, mi-a taiat un nasture. Asa, in sfarsit… a vorbit de rau impotriva mea. A zis un cuvant in vant… Credeti ca nu stie Dumnezeu cand ti-a zis o vorba acela ? Dumnezeu a ingaduit sa se spuna ca sa ti se dea tie o cununa, iar tu o pierzi sau o castigi !!!”
Pr. Arsenie Papacioc
Eram in Bucuresti acum sase ore si ma pregateam sa revin in Orasul Ales, asteptand autobuzul 104 care urma sa ma aduca la Gara de Nord pentru a urca in trenul catre mare… Strazile erau aproape pustii, doar cativa oameni infrigurati asteptau cu caldura sufletelor lor, incalzite de spiritul sarbatorilor de Craciun, impreuna cu mine autobuzul RATB care tot nu mai venea…
La un moment data imi apare deodata un ingeras de fetitza, imbracata mai modest, cu un fular alb in jurul gulerasului ei roz:
- Ma primiti si pe mine cu steaua ? Am fost si pe la blocuri, dar nu m-au primit… Toate au bodyguarzi sau interfon la parter si nu au vrut sa ma primeasca !!!...
Sufletul ei curat de copil mi-a adus aproape instantaneu zambetul pe fata, iar asta pentru ca eram destul de suparat… Tocmai ce fusesem agresat verbal de cineva drag… M-am uitat mai atent la fetitza aceea si vedeam in ochisorii ei plini de lumina o unda de tristete ce se ascundea adanc in sufletul ei minunat… O tristete care m-a invadat si pe mine, in acelasi timp cu zambetul care nu imi mai dadea pace. Tristetea ei era pentru ca ea avea o mica dorinta: vroia sa isi cumpere din piata, impreuna cu bunica ei care statea un pic deoparte, o colivie noua si un papagal dragutz.
Nu mi-au trebuit 2 secunde sa ii accept propunerea ei atat de curata, de gingasa si de minunata… Desi aveam doar 5 lei in portofel, nu m-a interesat daca voi mai avea bani sa imi cupar o apa plata pentru drumul de intoarcere si dupa ce a interpretat atat de curat 3 strofe din colindul Steaua Sus Rasare, i-am multumit pentru colindul ei si pentru urarea ei frumoasa…
Ea s-a bucurat enorm si mi-a intins o pungulita alba de plastic in care nu mai avea decat 2 sau 3 bancote de un leu… Mi-a multumit respectuos si s-a retras sfios catre bunica sa care astepta si dansa autobuzul 104, alaturi de mine…
A fost pentru mine cel mai frumos colind pe care l-am auzit vreodata, a fost cel mai emotionant moment pe care Dumnezeu mi l-a oferit in acesti 29 de anisori si vreo 2 luni…
Zambetul nevinovat al ei si dorinta sa de a-si face singura un mic cadou de Craciun au contat enorm… Iar tristetea care se ascundea in sufletzelul ei inocent, nu puteau decat sa ma duca cu gandul la cat de inegala si de nedreapta este viata cu acei copilasi care stau infrigurati alaturi de bunicii lor in statiile de autobuz in asteptarea unei raze de iubire, in timp ce alti copii se lafaie in case cu 8 etaje si geamuri termopan, iar daca au nevoie de o paine de la bacania din colt, cheama numai decat taxiul la poarta, pentru ca este prea departe pentru picioarele lor fine sa inghete la temperaturi de iarna in cei 30 de metri distanta.
Si cand te gandesti ca acea fetitza cu fularul alb legat in jurul gulerasului ei roz nu e cu nimic mai prejos decat copilul care sta in vile de lux, in puf si caldura si daca are nevoie de ceva, cheama imediat un taxi in fata portii ei bine pazita de bodyguarzi…
Iata cum bodyguarzii au ajuns sa delimiteze linia intre copiii cu fular alb si guleras roz si cei cu pizza la comada si masina la scara… Halal societate! Halal democratie! Halal egalitate!
Stiti ce ? In fata lui Dumnezeu cu totii suntem egali, indiferent de cati bodyguarzi ar pazi blocurile acelea cu garduri inalte de trei metri si indiferent de cate statii de autobuz sunt acum innobilate de glasul gingas si curat al copiilor strazii… Fericiti vor fi aceia care in sufletul lor inocent si-au pastrat acea minunata speranta ca intr-o zi papagalul lor dragutz din colivie va zbura liber si implinit catre orizontul albastru al imparatiei cerurilor…
Fericiti vor fi aceeia care se vor desprinde intr-o zi de setea nemasurata de bani, de avere si de putere, de orgoliul lor infinit ce nu poate fi doborat nici macar cu un colind de Craciun, de egoismul si egocentrismul lor exacerbat care ii face sa se creada Dumnezei si sa imparta in stanga si in dreapta judecati de valoare, fara macar sa isi vada barna din ochii lor incetzosati de atata vanitate si dragoste mimata la maxim.
Acesti oameni care nu au nici macar cea mai mica frica de Dumnezeu, oameni care se duc la duhovnici renumiti numai atunci cand savarsesc pacate capitale si simt ca nu mai suporta apasarea pietroiului de moara din inimile lor obtuze, oameni care se bat cu pumnul in piept de cat de credinciosi sunt ei si care epateaza prin donatii si fapte crestinesti doar sub luminile camerelor de filmat si a prezentei a cel putin doua ziare de mare audienta la nivel local, asa zisii filantropi ai timpurilor moderne in care traim, sunt cei pe care trebuie sa ii iubim si mai mult incepand de azi, dragii mei PRIETENI. Pentru ca numai prin IUBIRE, prin IERTARE si prin ACCEPTARE ii putem ajuta sa realizeze si dumnealor odata ca nu sunt cu nimic mai presus decat fetitza cu fular alb si guleras roz pe care am intalnit-o azi.
Iti multumesc Tie, Dumnezeule, pentru palma pe care mi-ai dat-o astazi si pentru vorbele grele pe care ai ingaduit sa mi se spuna, iti multumesc pentru coroana pe care mi-ai daruit-o cu atata IUBIRE si APLECARE catre OAMENI !!!
Iti multumesc, Doamne, pentru ingerasii pe care mi trimiti in cale si care ma colinda, imi dau sa mananc, ma adapostesc in casele lor, ma agreseaza verbal sau ma aduc cu masina acasa…
Iti promit din tot sufletul meu de copil ca voi face tot ceea ce imi sta in putinta sa nu arunc coroana pe care mi-ai asezat-o azi pe fruntea mea cea nevrednica de infinita Ta Iubire de Parinte !!!
Si daca ati crezut ca povestea asta am inventat-o special pentru ultima dupa-amiaza de Duminica din 2008, ma simt nevoit sa imi cer iertare si cu umilinta sa va spun ca v-ati inselat amarnic…
Iti multumesc colindatorule, iti multumesc George, iti multumesc Ana, iti multumesc Elena, iti multumesc Giovanni...
Acesti oameni care nu au nici macar cea mai mica frica de Dumnezeu, oameni care se duc la duhovnici renumiti numai atunci cand savarsesc pacate capitale si simt ca nu mai suporta apasarea pietroiului de moara din inimile lor obtuze, oameni care se bat cu pumnul in piept de cat de credinciosi sunt ei si care epateaza prin donatii si fapte crestinesti doar sub luminile camerelor de filmat si a prezentei a cel putin doua ziare de mare audienta la nivel local, asa zisii filantropi ai timpurilor moderne in care traim, sunt cei pe care trebuie sa ii iubim si mai mult incepand de azi, dragii mei PRIETENI. Pentru ca numai prin IUBIRE, prin IERTARE si prin ACCEPTARE ii putem ajuta sa realizeze si dumnealor odata ca nu sunt cu nimic mai presus decat fetitza cu fular alb si guleras roz pe care am intalnit-o azi.
Iti multumesc Tie, Dumnezeule, pentru palma pe care mi-ai dat-o astazi si pentru vorbele grele pe care ai ingaduit sa mi se spuna, iti multumesc pentru coroana pe care mi-ai daruit-o cu atata IUBIRE si APLECARE catre OAMENI !!!
Iti multumesc, Doamne, pentru ingerasii pe care mi trimiti in cale si care ma colinda, imi dau sa mananc, ma adapostesc in casele lor, ma agreseaza verbal sau ma aduc cu masina acasa…
Iti promit din tot sufletul meu de copil ca voi face tot ceea ce imi sta in putinta sa nu arunc coroana pe care mi-ai asezat-o azi pe fruntea mea cea nevrednica de infinita Ta Iubire de Parinte !!!
Si daca ati crezut ca povestea asta am inventat-o special pentru ultima dupa-amiaza de Duminica din 2008, ma simt nevoit sa imi cer iertare si cu umilinta sa va spun ca v-ati inselat amarnic…
Iti multumesc colindatorule, iti multumesc George, iti multumesc Ana, iti multumesc Elena, iti multumesc Giovanni...
