Teach me how to smile again

Motto :

Maybe I, maybe you…

Are just soldiers of love !

We’re just dreaming sometimes…

But the world would be cold,

Without dreamers like you…

Klaus Meine - Scorpions

E dimineata din nou… Incerc sa zambesc printre grimase si crampeie de vise speriate de ger in care totul se spulbera odata cu zorii unui nou inceput. Pana si un firav sarut incerc sa il retin dar… e deja devreme… m-am trezit iar la realitatea care nu imi place si pe care incerc sa o schimb. Totul imi este peste poate… totul pare sec, fara ea… fara un suflet cald langa mine…

Ma ridic ravasit dintr-un cearsaf mult prea sifonat de incercarile mele de a imi pastra visele aproape… o lupta continua a unui subconstient setat de ea, pentru altcineva… Incerc sa inteleg de ce viata ne-a tinut departe unul de altul, incerc sa inteleg unde am gresit, incerc sa imi adun gandurile curate la locul lor, incerc sa dau friu liber fiecarui minut de viata daruit de Dumnezeu asa cum pot eu sa o fac… uneori respirand intens, alteori mai lin…

Timp, cifre sau litere amestecate intr-o pagina de blog pe care imi astern sufletul atunci cand poate nu am cui sa-i spun ceea ce simt, toate mangaiate de armoniile minore ale unui pian acordat pe frecventa vibratiei X… ce acum ne aduce din nou impreuna, macar si pentru un minut…

Stiu ca lacrima ta ce timid isi face loc pe obraz este expresia sufletului tau curat pe care nu l-am ingrijit poate mereu cum se cuvenea… din prea multe frustrari interioare, din prea multe neimpliniri, din prea multa pofta de viata pe care nu am avut inca sansa sa o impart cu nimeni… Asa sunt eu mai complicat uneori, prea simplu alteori, un luptator intr-o lume a viselor care transcend uneori dincolo de puterile mele de a le implini… iar atunci, egoismul sau, poate… o prea sensibila coarda a unui suflet mult prea singur ma face sa uit ca nu demult tu m-ai invatat sa zambesc, m-ai invatat sa visez, m-ai sarutat de Craciun, mi-ai alinat obrajii imbujorati de vant…

Si tot alerg… si nu ma mai opresc din visare… desi soarele e aproape sus pe cer, lumea se misca in varii directii in jurul meu, iar haosul citadin ma ajuta usor sa ma agat de ceva tangibil… de ceva frumos… de armonia unor glasuri de copii care imi  aduc un zambet de rezerva pe chipul ce a facut deja cunostinta cu primul rid al unui al treilea deceniu de viata…

Mi-as fi dorit sa transform zambetul de rezerva intr-un zambet care sa radieze intr-atat incat sa poata lumina intreg orasul din energia sa, intr-un zambet care sa cuprinda toata iubirea mea neimpartasita, intr-un zambet senin de copil care se bucura de caldura unor maini de parinte fericit ca si-a revazut baiatul dupa ani de zile sau a unei mangaieri line de care oricine are din cand in cand nevoie… dar acum nu esti aici, iar ecranul asta de sticla ne tine departe unul de altul… si, totusi, parca mai aproape decat am fost vreodata… o punte intre doua suflete visatoare traind numai prin iubirea daruita celor din jur… poate intr-o zi se va intoarce si ea la noi… poate la mine… sau poate la tine pentru ca asa cum deja stii, atunci cand tu vei fi fericita, un dram din fericirea ta imi va locui si sufletul meu…

Si pentru ca azi e o zi aparte de ianuarie, iar primaverile iti mangaie chipul tau neschimbat de copil, parca prea timide sa se tot adune doar in statistici si mai deloc in zambetul ochilor tai, vreau sa iti multumesc pentru ca m-ai iertat si sa iti spun din sufletul meu de copil, la multi ani…

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~