Motto :
“~Ce-mi dai, să nu mor azi, să mai rezist ?
Leac pentru îngeri, cântecul meu trist.~”
Acum 32 de ani, undeva la poarta Cerului stateau la coada la Dumnezeu un el si o ea pentru a cere incuviintarea unei noi vieti pe Pamant. In asteptarea lor muta, au auzit intr-o prima vineri de noiembrie atunci, pe undeva mai spre dupa dupa-amiaza, pe Dumnezeu graind : ‘Urmatorul la rand!’…
‘Cum se va numi rodul iubirii voastre ?!’ ii intreba Dumnezeu pe cei doi aflati pentru prima data in postura asta… El I-a raspuns ferm : ‘Sa se numeasca ca un dar al tau pe Pamant, Doamne !’
Nu-i mai ajunse timp sa mai respire odata, caci Glasul lui Dumnezeu pecetlui numele si destinul unui nou pasager hoinar pe un pamant : ‘Mergi cu credinta si bucura-te de viata! Bogdan este numele si destinul tau! Vei fi sortit sa iubesti fara sa a ti se raspunde pana vei invata sa iti invingi temerile si fricile, pana vei respira prin fiecare por iubire, pana cand vei redeveni rabdador si inocent in tot ceea ce faci ! Mergi copile drag, caci un inger se va naste pentru tine si iti va veghea pasii ! …iar intr-o zi ti-l voi trimite langa tine, sa iti fie alaturi in trecerea ta hoinara pe Pamant !’
32 de ani mai tarziu, iata-ma-s ratacind undeva intre Pamant si Cer, pe drumul ce mi-a fost destinat, cautandu-ti chipul, asteptandu-ti soapta de iubire, dezgolit de puterea de a mai pasi pe Pamantul care arde, cu sufletul zdrelit de zadarnicii, insingurat printre semenii mei, bezmeticind printre cuvinte poate incoerente, alergand dupa un strop de soare de amiaza ce se ascunde repede printre norii de noiembrie doi… Azi dimineata, o buburuza timida mi s-a asezat pe umar incercand sa imi spuna ceva. De atata durere nu am auzit insa nimic… Am zambit macar ca am zarit-o pentru cateva secunde !...
…Imi ramane doar sa ridic capul si sa imi primesc destoinic destinul pana cand manutza ta calda va resimti tresarirea unui suflet care te iubeste prin obrajii mei calzi de copil.
~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
