On the edge of an alley

Motto :

"…e de preferat sa mergi, modest, pe marginea aleii... Azi aleile incep sa prinda viata, n-am sa pot sa le traversez lipsita de interes!"

http://million-dreams-bubu.blogspot.com/



Imi tine cineva de sase ?!... un gand rasturnat in oglinda unei primaveri intarziate ce se rasteste la mine, dar care inca nu imi da de veste... Si ce daca asteptam o veste, un feed-back, un da... si ei ii este dor... Ma cauta ratacind prin cuvinte, inchipuindu-si ca inca mai simt aroma de vanilie, ca mi-am ridicat privirea inspre inainte si, totusi... nimic din toate astea.

Doar crampeie de amintiri si acorduri de la minor ce imi staruie fin auzul ma tin cald in brate, luandu-ma lin de mana, caci o singura mana inca se mai zbate sa arate spre cer... cealalta isi cauta degetele imprastiate pe cimentul ud al unei alei ale carei margini sunt pline de atata dor aruncat pe jos. Sunt degetele care odata ti-au managiat obrajii, in somnul dulce al chipului tau alb de copil ce isi merita odihna dupa o plimbare lunga pe alte alei, sub un azur demn de cele mai fine peneluri si armonii celeste.

Apoia clipei din care privirea mea s-a despartit de a ta, am luat-o de-a dreptul pe mijloc cautand cel mai scurt drum inapoi... ce daca mergeam de-alaturi cu toate masinile ?! M-am rasucit, am sarit gropile, m-am ferit de claxoanele care imi zdreleau timpanele, am fentat regulile de circulatie, am mers intr-un picior pe linia dubla, ba chiar scapand uneori cate un picior pe contrasens… doar sa ajung mai repede la tine. Si cand am ajuns, eroare de sistem... echipajele au aparut brusc la locul accidentului, ca nu care cumva victima sa se ridice si sa isi vada mai departe de drum... ei trebuiau sa isi faca datoria lor de incolonati in sistem. Si pana sa ma dezmeticesc, eram deja departe... chiar mai departe decat de unde pornisem prima data. Si ce daca ?! ...nu ma mai doare de mult, decat poate in partile alea moi din maxim trei litere... gata cu epicul asta ieftin si comun... mai fac cativa pasi si ma rotesc ametit de amintiri, pe mijlocul unei alei parasite de animatia cotidiana... si ce daca e noapte si frig, iar fata mi s-a desprins de trup ?! Si-a luat o pauza de corp, nemaisuportandu-si grimasele unui zambet trist si sters de prea multa durere, de indolenta unui sistem vanitos si obez de stereotipii...

Literele ordonate ale unor fiinte suave mi-au mangaiat sufletul, mi-au alinat privirea cimentuita inspre trotuarul pe unde nu mai vad pe nimeni trecand, mi-au spus “buna dimineata”, mi-au adus un pahar cu apa curata, mi-au pictat un colt de zambet pe trupu-mi zdrelit, mi-au adus niste lipici sa imi pun fata la loc, m-au alintat in franceza asa cum nu ai avut inca ocazia sa o faci si chiar mi-au pus o baterie mica si noua la stalpul de lumina din capatul aleii unde mi-am ratacit degetele intr-o liniste care si acum isi adulmeca ecoul... nu stiu daca sa le adun de pe jos, sa le pun din nou sa apese niste butoane mici patrate din plastic, cu niste puncte si linii desenate pe ele... nu stiu daca milioanele de apasari de pana acum ti-au facut inima sa vibreze, sau daca doar mi-am apasat degetele in gol pe un plastic pe care din cand in cand se asterne tacerea.

Unii ajung sa creada ca sunt actori ce isi citesc rolul aici, fara sa resimta rostul si locul lor in sufletul meu... altii ma fac la randu-mi sa tremur atunci cand le citesc rolurile unduind printre scenariile desenate de ei in Universul lor supra-pamantean si ma amestec prin intrebarile lor candide, incercand sa raspund umil si sa ma bucur de un gand frumos. Uneori, un milion de vise imi bat in geam, fredondand mirate propunerile indecente ale unor armonii de vis, alteori ma indeamna sa le caut pentru ca sa ma gaseasca mai usor printre cuvinte traduse din alte limbi mai straine sau, pur si simplu, mi se alatura in tacerea mea egoista pe care un alt sase o sparge acum... nu mai este nici douazeci si noua, nici radical din doi, este doar un 6...ce asteapta poate un 2 langa el.

Recunosc, da, recunosc ca azi am vrut sa iti scriu din nou... si ce daca iar nu vei citi nimic ?!... si ce daca buburuzele de primavara nu vor sa imi spuna ce faci ?!... si ce daca ploua din nou cu lacrimi din cerul de vanilie ?! Sunt lacrimile mele, care pentru tine poate ca nu conteaza... poate ca asa si trebuie acum. Si ce daca asa trebuie ?!...

Mi-am diluat romantismul siropos in imagini reci si cuvinte rare, mi-am ordonat gandurile haotice intr-un nou haos, mi-am jurat ca nu ma va interesa ce spune lumea, mi-am aruncat degetele unei maini pe jos de atata dor si mi-am smuls fata de pe mine. Acum ascult gatuit o replica de final din filmul meu preferat:”...iti amintesti ce mi-ai spus odata ?! Mi-ai spus ca fiecare clipa care trece este o noua sansa sa o iei de la inceput” Asa ca... te voi gasi din nou... imi tine cineva de sase ?!

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~