.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Motto :
.
Omul este o simfonie ce se desăvârşeşte cântându-se la infinit.
.
.
Muzica este vibraţia iubirii pe înţelesul fiecărei inimi.
.Universul este eternul cântec al lui Dumnezeu.
Ioan Gyuri Pascu
Ioan Gyuri Pascu
In acord cu viata, in acord cu sine, in acord cu Dumnezeu… sunt tinte greu de atins sau de mentinut atunci cand zbaterile fiintei mele se pierd undeva intr-o aglomeratie de dezacorduri… E bine din cand in cand sa-l mai sun pe acordeorul de pian, sa-mi repuna notele muzicale la locul lor firesc. Pianul strigatului mut a inceput sa se dezintegreze, nemaisuportandu-si dezacordurile… si culmea !... ce sa vezi ?! Dezacordurile dispar, se impletesc pe alte frecvente cu intregul, se inscriu sinuos pe traiectorii ascendente si lasa loc din nou armoniei… e ca si cum pianul mut si-a resetat suntele, iar acum e gata sa renasca regasindu-si vibratia lui naturala. Asa si eu, mi-am dat reset la sufletul dezintegrat de prea multe frustrari, prea multe umilinte…
Ajung constrans de consecintele propriilor alegeri pe drumul batatorit deja al cautarilor desarte, le strang pe toate de pe jos, le pun intr-o cutie si le dau foc… am ars mocnit pana la cel mai extrovertit por, am stins vapaile ce mi-au transformat sangele in lacrimi, am lasat la o usa amorurile neimpartasite… poate gresit indreptate, am stins dorintele arzand intr-un lacas de lut, mi te-am imaginat mireasa si ma ridic sa merg din nou catre tine… Si ce daca lumea care ma inconjoara e nepasatoare uneori, ce daca tie nu-ti pasa deseori, in gluma, de nimic… Mie imi pasa si stiu ca vei fi tu… sau nimeni nicicand, niciunde…
Rotindu-mi din nou privirea catre soarele arid de iulie, incercand sa deslusesc sunetele mute si false care isi iau zborul de la mine pentru ca s-au saturat vazand ca nici macar nu ma mai opun lor, nemaifiind zgandarite in agitatia lor haotica intr-un suflet anesteziat de viata, revin la zambetul pe care l-am invatat de la tine, imi reasez tacticos bemolii si diejii printre tastele albe ale unui pian solitar intr-un vid albastru si pasesc sfios si curios ca un nou-nascut printre oameni. Crampeie din viitor isi fac loc timid, inlocuind amintirile fade ale unui subconstient care si-a cedat propriilor limite, a transcens inapoi si, de fapt, inainte… catre menirea sa primordiala…
Incep sa aud din nou bataile unei inimi inca neintinate, aerul are din nou un iz curat de vanilie, imi observ degetele avide iar sa iti mangaie chipul, ma surprind incercand sa ma trezesc din visul lucid pe care incerc sa-l provoc intr-o realitate eterna, caut inca odata armonia pierduta printre desertaciuni… cuvantul de ordine acum e consecventa… si ambitia de a imi demonstra ca renuntarea la vis e doar o stereotipie pe care trebuie sa o uit pentru totdeauna. Si mai bine e daca nu intelegi nimic acum… nici nu e necesar, pentru ca ne vom regasi amandoi fericiti atunci cand Dumnezeu ne va suprapune din nou liniile vietii. Iar atunci imbratisarea ta imi va fi de-ajuns… toate cuvintele astea goale se vor dezintegra lasand locul unei iubiri divine.
Pentru ca al cincilea element va dezlega mereu raul de bine, pentru ca Dumnezeu imi va rasplati indrazneala pe masura gandului meu curat, pentru ca luminile orasului care vegheaza etern mi-au pastrat neatinse insemnele care ma conduc catre tine, pentru ca ne vom regasi mai repede decat iti vei inchipui, in zborul unor aripi albastre de buburuze sau oglindindu-mi privirea in ochii unui iepuras alb… ramai cu mine mereu, armonie…
Ajung constrans de consecintele propriilor alegeri pe drumul batatorit deja al cautarilor desarte, le strang pe toate de pe jos, le pun intr-o cutie si le dau foc… am ars mocnit pana la cel mai extrovertit por, am stins vapaile ce mi-au transformat sangele in lacrimi, am lasat la o usa amorurile neimpartasite… poate gresit indreptate, am stins dorintele arzand intr-un lacas de lut, mi te-am imaginat mireasa si ma ridic sa merg din nou catre tine… Si ce daca lumea care ma inconjoara e nepasatoare uneori, ce daca tie nu-ti pasa deseori, in gluma, de nimic… Mie imi pasa si stiu ca vei fi tu… sau nimeni nicicand, niciunde…
Rotindu-mi din nou privirea catre soarele arid de iulie, incercand sa deslusesc sunetele mute si false care isi iau zborul de la mine pentru ca s-au saturat vazand ca nici macar nu ma mai opun lor, nemaifiind zgandarite in agitatia lor haotica intr-un suflet anesteziat de viata, revin la zambetul pe care l-am invatat de la tine, imi reasez tacticos bemolii si diejii printre tastele albe ale unui pian solitar intr-un vid albastru si pasesc sfios si curios ca un nou-nascut printre oameni. Crampeie din viitor isi fac loc timid, inlocuind amintirile fade ale unui subconstient care si-a cedat propriilor limite, a transcens inapoi si, de fapt, inainte… catre menirea sa primordiala…
Incep sa aud din nou bataile unei inimi inca neintinate, aerul are din nou un iz curat de vanilie, imi observ degetele avide iar sa iti mangaie chipul, ma surprind incercand sa ma trezesc din visul lucid pe care incerc sa-l provoc intr-o realitate eterna, caut inca odata armonia pierduta printre desertaciuni… cuvantul de ordine acum e consecventa… si ambitia de a imi demonstra ca renuntarea la vis e doar o stereotipie pe care trebuie sa o uit pentru totdeauna. Si mai bine e daca nu intelegi nimic acum… nici nu e necesar, pentru ca ne vom regasi amandoi fericiti atunci cand Dumnezeu ne va suprapune din nou liniile vietii. Iar atunci imbratisarea ta imi va fi de-ajuns… toate cuvintele astea goale se vor dezintegra lasand locul unei iubiri divine.
Pentru ca al cincilea element va dezlega mereu raul de bine, pentru ca Dumnezeu imi va rasplati indrazneala pe masura gandului meu curat, pentru ca luminile orasului care vegheaza etern mi-au pastrat neatinse insemnele care ma conduc catre tine, pentru ca ne vom regasi mai repede decat iti vei inchipui, in zborul unor aripi albastre de buburuze sau oglindindu-mi privirea in ochii unui iepuras alb… ramai cu mine mereu, armonie…
~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
