Motto :
Now I've tried to talk to you and make you understand
All you have to do is close your eyes
And just reach out your hands and touch me
Hold me close don't ever let me go
More than words
is all I ever needed you to show
Then you wouldn't have to say
that you love me
'cause I'd already know…
“More than words” – Extreme
Da, e noiembrie din nou in viata mea, gandul mai rotund se asterne alene dominat de simtiri contradictorii, iar pe tine nici nu stiu daca macar te mai interseseaza. Daca mi-as fi dorit un cadou astazi era un cuvant de la tine, un zambet sau, ce spun eu… deja ma intind ! Poate ca nici zambetul tau nu il merit… nu-i nimic…
Draga mama si draga tata, eu va multumesc pentru ca acum treizeci de ani pe vremea asta m-ati adus pe lume si va rog sa ma iertati ca astazi, nu merit nici macar un cuvant sau un zambet din partea ei… raman in continuare singur intr-o lume in care am sosit poate prea devreme, raman langa voi si langa bunica mea, cu bune si cu rele si cu ce imi este ingaduit de Dumnezeu !
Ma cert ca un fraier cu mine insumi, neimpacat cu gandul ca aceste zile seci trec pe langa mine aiurea, incercand sa ma reconectez la viata si cu sufletu-mi strigandu-te in tacere, desi tu probabil crezi ca sunt un nebun exilat undeva la marginea lumii. Sunt prizonierul propriului meu vis de iubire, in care tu imi colorezi ca intr-un caiet de desen golurile lasate de ciocnirile pe care le-am infruntat pana acum. Efectul treizeci se imprieteneste cu un constient ancorat in schemele mentale si prejudecatile mediocre ale unor oameni slabi si incapabili sa se delimiteze de sistem. Subconstientul insa, inca mai lupta, inca mai exista o licarire de speranta acolo care nu va pieri niciodata atata timp cat voi mai deschide ochii dimineata si voi lasa soarele sa imi inunde obrajii arsi de lacrimile de dor care au nascut un mic ocean in ultima vreme… chiar si asa, pe tine putin te interseaza de nebunul ala… ala care te iubeste ! Ghitara graieste singura… mai presus de cuvintele goale si de ochii mei care sunt si ei umani si au in spate un suflet, un suflet singur…
Si daca noiembrie doi a fost sa fie, atunci Dumnezeu a spus ca intr-0 buna zi acel doi se va completa din doi de unu, si va ajunge mai apoi tot unu. Pana atunci voi mai aduna cateva primaveri in inima mea, certandu-ma cu propriul ego incapatanat de a ramane departe de tine, departe de viata. Si daca acum incapatanarea este clar una motivata, imi doresc sa scap odata de ea si sa nu mai fie nevoie sa imi patez oglinda virtuala pe care tot o privesc aici prin acest umil blog ce iti este dedicat mare parte cu picaturile oceanului de ninsoare ce se tot astern lin peste mine.
Toate astea pentru ca nebunul ala pe care il crezi tu sa aiba din nou intr-o zi curajul de a zambi din nou, de a trai din nou in armonie si implinit ca nu si-a lasat gandurile frumoase aruncate in paragina si uitate undeva la marginea lumii. Iti multumesc mama, iti multumesc tata si ma rog la Dumnezeu sa aiba grija de voi ! De maine, un alt capitol se deschide pentru mine…
~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
“More than words” – Extreme
Da, e noiembrie din nou in viata mea, gandul mai rotund se asterne alene dominat de simtiri contradictorii, iar pe tine nici nu stiu daca macar te mai interseseaza. Daca mi-as fi dorit un cadou astazi era un cuvant de la tine, un zambet sau, ce spun eu… deja ma intind ! Poate ca nici zambetul tau nu il merit… nu-i nimic…
Draga mama si draga tata, eu va multumesc pentru ca acum treizeci de ani pe vremea asta m-ati adus pe lume si va rog sa ma iertati ca astazi, nu merit nici macar un cuvant sau un zambet din partea ei… raman in continuare singur intr-o lume in care am sosit poate prea devreme, raman langa voi si langa bunica mea, cu bune si cu rele si cu ce imi este ingaduit de Dumnezeu !
Ma cert ca un fraier cu mine insumi, neimpacat cu gandul ca aceste zile seci trec pe langa mine aiurea, incercand sa ma reconectez la viata si cu sufletu-mi strigandu-te in tacere, desi tu probabil crezi ca sunt un nebun exilat undeva la marginea lumii. Sunt prizonierul propriului meu vis de iubire, in care tu imi colorezi ca intr-un caiet de desen golurile lasate de ciocnirile pe care le-am infruntat pana acum. Efectul treizeci se imprieteneste cu un constient ancorat in schemele mentale si prejudecatile mediocre ale unor oameni slabi si incapabili sa se delimiteze de sistem. Subconstientul insa, inca mai lupta, inca mai exista o licarire de speranta acolo care nu va pieri niciodata atata timp cat voi mai deschide ochii dimineata si voi lasa soarele sa imi inunde obrajii arsi de lacrimile de dor care au nascut un mic ocean in ultima vreme… chiar si asa, pe tine putin te interseaza de nebunul ala… ala care te iubeste ! Ghitara graieste singura… mai presus de cuvintele goale si de ochii mei care sunt si ei umani si au in spate un suflet, un suflet singur…
Si daca noiembrie doi a fost sa fie, atunci Dumnezeu a spus ca intr-0 buna zi acel doi se va completa din doi de unu, si va ajunge mai apoi tot unu. Pana atunci voi mai aduna cateva primaveri in inima mea, certandu-ma cu propriul ego incapatanat de a ramane departe de tine, departe de viata. Si daca acum incapatanarea este clar una motivata, imi doresc sa scap odata de ea si sa nu mai fie nevoie sa imi patez oglinda virtuala pe care tot o privesc aici prin acest umil blog ce iti este dedicat mare parte cu picaturile oceanului de ninsoare ce se tot astern lin peste mine.
Toate astea pentru ca nebunul ala pe care il crezi tu sa aiba din nou intr-o zi curajul de a zambi din nou, de a trai din nou in armonie si implinit ca nu si-a lasat gandurile frumoase aruncate in paragina si uitate undeva la marginea lumii. Iti multumesc mama, iti multumesc tata si ma rog la Dumnezeu sa aiba grija de voi ! De maine, un alt capitol se deschide pentru mine…
~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
