Motto :
Daca maine ar fi ieri
As simti cum iarasi sper.
Cum doresc din nou iubire
Si o viata alaturi de tine.
Daca maine ar fi azi
As fi cu lacrimi pe obraji
Si cu dorul de la tine
Cuvintele tale ma aduc din nou fata in fata cu oglinda unui suflet ratacit si aproape resemnat de ceea ce se intampla in jur. Explicatiile nu isi mai au rostul, o mana divina se intinde catre mine, dar parca nu mai am puterea nici macar sa o prind. Decizii confuze si actiuni desarte imi ingusteaza drumul catre vis, un vis in care ai aparut din nou ca un miraj menit doar sa imi reaminteasca totusi ca inca traiesc si inca mai respir, chiar si mai incet, doar pentru tine.
Din departare buburuza mea preferata isi alina aripioarele ei gingase si parca usor triste, zburand lin catre mine dar parca pierzandu-si increderea ca floarea pe care o cauta spre a-si impartasi bucuria si pofta de viata mai exista. Oarecum si eu ajung sa simt ca totul se naruie in jurul meu, ca iepurasul meu drag m-a uitat si devin deja un pisalog ce isi rescrie gandul sau iar si iar, nemairegasind frecventa aceea magica de comunicare cu Dumnezeu. Ar trebui poate sa ma apuc din nou de studiu si sa recapitulez o lectie pe care se pare ca am cam uitat-o… care este lectia nu va spun inca… Ma intreb daca mai stie ceva despre mine, daca isi mai aminteste anii plini de armonie care ne-au adus “impreuna”, daca acum tresare rasfoind cu sete aceste randuri din adancul unor trairi ale mele ce le-am tot descris si redescris de mai bine de noua luni pe acest blog.
In curand douazeci si noua va deveni un treizeci rotund si plin de experiente de viata, desi parca mi-as dori sa ramana pentru totdeauna un douazeci si noua etern… in fata unei iminente schimbari simt ca ar trebui sa aduc si in mine undeva o schimbare de fond si nu doar de forma care sa contureze o noua atitudine mai ferma si mai clara in exprimare, mai optimista si mai vioaie, mai sanatoasa si mai armonioasa in acord cu ceea ce imi doresc cu adevarat sa mi se intample. Vreau o minune inlauntrul meu, o minune care sa porneasca din miezul de credinta pe care inca il mai am, acoperit acum de o coaja tare ce trebuie sparta cumva… nu stiu daca un ciocan sau poate un fulg de nea ar reusi sa faca asta, insa stiu ca sigur gandul tau curat ar reusi mult mai usor si mai repede sa o dea la o parte.
Vremea concluziilor si a frazelor de lemn e totusi foarte departe de ceea ce va urma cu adevarat in viata mea. Fiorii unui dor ce si-a inchiriat de mult o camera in inima mea, platind parca in avans chiria pe vreo cinci ani, isi fac simtita prezenta in fiecare gand, in fiecare cuvant, in fiecare respiratie tacuta ce imi insufleteste zi de zi trupul. Un alt suflet graieste intr-un fel special acelasi lucru : “Te voi astepta mereu, la poarta tacerii mute, cand picuri de ploaie zdrobesc tacerea…” Ma simt mic si neinsemnat uneori cand citesc si recitesc acest minunat blog pe care l-am recomandat la motto, un blog care prin insasi al sau nume este insufletit de inima frumoasa a unei fiinte gingase si plina de sensibilitate, sau, mai simplu, a unui suflet.
Pana cand minunea se va implini, iar schimbarea isi va face cunoscute efectele nu voi inceta sa vibrez atata timp cat fiinta-mi va exista, sa scriu si sa fiu aproape de tine, chiar daca nu stiu daca stii intr-adevar ce se intamapla cu mine si daca vei dori vreodata, cu rabdare sa imi asculti sufletul graindu-si iubirea lui pentru tine. Daca toate astea se vor intampla sau nu, va fi doar vointa lui Dumnezeu pentru mine.
~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
